Sebastian Ghiță

Declarațiile făcute de Sebastian Ghiță, fost deputat al României, membru al Comisiei parlamentare de control al SRI, parte a Sistemului, referitoare la dosarele măsluite care au fost făcute patronilor de presă din România. Printre acestea se află și dosarul penal al lui Dan Voiculescu și cel al Antenei 3 cu RCS&RDS.

“Pe doamna Kovesi am cunoscut-o în sediile SRI la K2, K4 şi T14. Acolo ne întâlneam de minim două ori pe săptămână încă din anul 2010 şi a durat această serie de întâlniri până în anul 2014.

Realitatea e că poate sute de astfel de întâlniri au existat în aceşti ani. La unele din întâlniri erau prezenţi doar generalul Florian Coldea, Laura Codruţa Kovesi şi un şef al staţiei CIA din România.

Primul pe care l-am cunoscut în prezenţa doamnei Kovesi şi a domnului Coldea a fost domnul Karl Schwab, fostul şef al doamnei Kovesi, iar al doilea este Eric Easley, poate actualul şef al doamnei Kovesi”

Sebastian Ghiță, 28.12.2016

“Am văzut cu ochii mei ce a făcut Laura Codruţa Kovesi în dosarul Realitatea Media. Îşi dorea un caz spectaculos şi m-a folosit pentru a fabrica un dosar.

Am auzit despre cazul lui Dan Voiculescu de la fostul preşedinte Traian Băsescu. Mi-a spus de-a fir a par că are înregistrări cu felul în care s-a plănuit, s-a executat, s-a organizat închiderea lui Dan Voiculescu.

La fel, am date şi informaţii despre felul în care acest sistem represiv l-a executat pe Adrian Sârbu. Toate dosarele cu patroni de media au fost măsluite, aranjate” 

Sebastian Ghiță, 29.12.2016

Practic, doar câteva voci media au mai rămas să spună adevărul și ceea ce cred oamenii. Și chiar dacă au existat meciuri și tensiuni, îi felicit și pe cei de la Antena 3 că au rezistat atâția ani presiunilor sistemului.

Și lor li s-a întâmplat același lucru ca în cazul Realitatea, cu cei de la RCS-RDS și cu domnul Bendei. Știu multe lucruri și despre acea chestiune, și într-o zi, am să le povestesc.

A fost un dosar măsluit, și am dovezile. Astăzi ceea ce au facut cu Voiculescu, cu Vântu, cu Sârbu, cu Patriciu, cu Adamescu, vor să faca cu mine, să-mi inventeze dosare, să mă duca în inchisoare și să distrugă România TV.”

Sebastian Ghiță, 02.01.2017

Sebastian Ghiţă a explicat, în martie 2018, în cea de-a patra parte a interviului realizat de jurnalistul EVZ Ion Cristoiu, că fostul preşedinte Traian Băsescu ştia că Dan Voiculescu urmează să fie arestat şi că s-a lăsat purtat de val.

Confirmaţi că Băsescu a spus că are înregistrări cu felul în care s-a plănuit închiderea lui Dan Voiculescu?

Da, așa mi-a spus mie fostul preşedinte Traian Băsescu, aşa i-a spus şi Elenei Udrea şi lui Dan Andronic, şi a spus acest lucru de mai multe ori şi de faţă cu noi toţi, şi pe rând, şi împreună. Explicaţia dânsului este că oricât ne-am război între noi, cu respect faţă de România, faţă de instituţii, faţă de instituţia preşedintelui, faţă de relaţia cu celelalte instituţii din România, îl face ca fost preşedinte să îndure problemele cu familia, cu arestările, cu tot felul de lucruri, în unele zone forţate, şi să nu folosească acele înregistrări cu care ce ar putea să facă, să îl trimită pe Coldea la pensie, e deja la pensie, să prezinte nenumăratele vizite ale lui Kovesi la el la birou? A spus-o de sute de ori și toți știm că se întâmplau.

Sigur că știți și dumneavoastră niște lucruri și vreau să vă întreb, știți? A fost o operațiune comandată tuturor instituțiilor de forță sau a fost o inițiativă a unei instituții de forță, cazul Voiculescu?

Nu pot să vă spun astăzi cu certitudine că Florian Coldea şi Codruţa Kovesi servesc alte interese decât cele româneşti, dar am sugerat de multe ori, şi nu ştiu astăzi dacă Traian Băsescu a comandat executarea lui Voiculescu şi a Antenei 3 sau alţii din ambasade care aţi văzut cât de deranjaţi sunt de presa independentă din România. 

Traian Băsescu spune: ”Eu nu m-am opus. Au venit Kovesi cu Coldea și mi-au spus, îl luăm cu fulgi cu tot, chemăm judecătoarele…”. Și, chiar întreba: ”Eu ce era să fac, să spun, opriți-vă, nu e bine, dați presa peste cap?!” Era și o chestiune personală contra trustului.

Mi-a spus că s-a gândit că poate e toxică o așa putere mare mediatică în societate, îi deranja pe cei din ambasade. A spus că a mers cu valul și că nu s-a opus, chiar dacă ar fi trebuit să treacă peste orice chestiune personală, în calitate de președinte al României, nu poți lăsa procuraturile să ia jurnaliștii din sedii, să le închidă gura, să îi lase fără bani, să îi aresteze, că atunci nu mai ești președinte și aia nu mai e țară. Foarte multe au fost ilegale la procesul lui Dan Voiculescu.

Dacă au schimbat un judecător, dacă au presat un martor, dacă au falsificat o probă, dacă au umflat un prejudiciu ca să nu-l poată plăti Voiculescu, le-au pus 60 de milioane prejudiciu pentru ca Voiculescu să nu poată ieși din închisoare zece ani. L-au ars ca pe şoareci. Procurorii nu mai au minte, nu mai au noimă, nu mai au măsură. L-au ars ca pe şoareci pe Voiculescu, aşa cum zicea Portocală.

Într-un procentaj de la 1 la 100, în cazul Dan Voiculescu, anchetarea, cât la sută a fost ilegală?

Ca proceduri, mi-e tare teamă că foarte mult. Nu știu dacă 70 sau dacă 90%. 

De aia se pune prejudiciu așa mare?

Da. Pentru că legea e forțată tare și spune ‘întâi plătești prejudiciul și după aia ieși din închisoare’. Și atunci, oamenii ăștia nu mai au minte, nu mai au noimă și măsura. Vine expertul DNA și spune că terenul ăla făcea 60 de milioane. Am auzit o înregistrare de la DNA Ploiești în care procurorul Onea spunea: ‘Eh, am pus și eu așa, un 10% din toată suma’. Mie nu mi-au pus sechestru nelimitat? Sunt singurul om din lume cu sechestru nelimitat. și după aceea nu mi-au pus cauțiune 20 de milioane? Cu suma asta cred că sunt în top 3 din lume.

Tocmai ați făcut o dezvăluire extraordinară. Noi ne-am întrebat mereu – dacă ați observat, nu de mult, doamna Kovesi a facut o conferință de presă și s-a lăudat că are un miliard de recuperat.

E o minciună. Ne minte pe toți.

Eu vă întreb încă o dată. Eu cel puțin am rămas surprins, era un prejudiciu făcut și de oameni care ..

Ei supraevaluează aceste prejudicii ca să țină oamenii în închisoare. Mie mi-au cerut cât noi, dacă vindeam tot orașul Ploiești, nu strângeam bani. Câte prejudicii au calculat ăștia la DNA. Acesta e unul din motive. Celălalt este ca să se dea mari la bilanțuri. L-ați auzit pe Portocală cum spunea: ‘Domne, o să-i luăm banii, o să-l ardem ca pe șoareci, o să îi cercetăm familia, o să-i blocăm conturile’. Și atunci înmulțesc cu oricât. Dacă ei găsesc o factură falsă sau mită sau ceva, ei nu mai spun: ‘i-a dat Ion lui Vasile 10.000 de euro’. Ei zic: ‘prin factura de 1 milion, deci sechestrăm un milion, că e spălare de bani’. Apoi vine Codruța și spune: ‘eu am sechestrat un miliard’. A sechestrat pe naiba. Minte. Minte cum respiră. E momentul să folosim cuvinte serioase. Ce au făcut cu mine, falsificând probe, e o crimă. Mai mult nu puteau decât să mă împuște. E o crimă să falsifici probe unui om, ca să îl păcălești pe judecător și să îl arestezi pe acel om. E o crimă. Gândiți-vă cum s-au uitat Ministerul Justiției sârbe, procurorii și judecătorii când le-am dus dovezi că în țara mea s-au falsificat probe.